În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi în intervalul 15 – 18 august, se estimează un aflux important de persoane în staţiunile turistice, zonele de agrement ori lăcaşurile de cult din judeţul Maramureş.
Pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică pe raza de competenţă, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a unei intervenţii rapide la solicitările cetăţenilor.
În această perioadă sunt implicaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, structura de arme, explozivi şi substanţe periculoase, alături de poliţişti din structura de poliţie transporturi şi de la alte formaţiuni de aplicare a legii.
Zilnic, aproximativ 150 de poliţişti vor acţiona pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale, judeţene, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.
În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.