Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei au reţinut luni pentru 24 de ore doi tineri din municipiu cercetaţi pentru tâlhărie calificată. Fapta a fost sesizată în 7 martie, când poliţiştii au identificat un bărbat de 42 de ani care era căzut în scara unui bloc de pe bulevardul Independenţei şi căruia îi lipseau banii şi telefonul mobil.

Întrucât bărbatul era în stare de ebrietate, acesta nu le-a putut oferi poliţiştilor detalii cu privire la ceea ce i s-a întâmplat. În următoarea zi, în urma unor investigații, poliţiştii au stabilit că bărbatul a fost tâlhărit şi au identificat doi tineri din municipiu bănuiţi de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate şi restituit părţii vătămate. Luni cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.

Articolul precedentRâuri din Sighetu Marmației, pline de gunoaie
Articolul următorZiua porților deschise la Stația de epurare de Ziua Mondială a Apei