4 absolvenți ai clasei a VIII-A din Maramures vor susține Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale, conform situației centralizate până la această oră de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Examenul a început astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică, iar miercuri, 1 iulie, este programată proba la Limba și literatura maternă. Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura într-un singur centru de examen,în municipiul Baia Mare.

Primele rezultate se vor  afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrul de examen. Și de această dată Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE -0.800.816.262- pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul este disponibil de luni până joi, între orele 8.00-16.30, și vineri, între orele 8.00-14.00.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

 

Articolul precedentAjutoare de urgență de 5.000.000 lei pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații în cursul acestui an
Articolul următor47 de societăți comerciale verificate în acest weekend, în cadrul unor acțiuni organizate de polițiștii de investigare a criminalității economice