În intervalul 02.04.2018 – 21.10.2018 în cadrul unei Campanii naţionale de prevenire, control şi conştientizare în domeniul construcţiilor, la  nivelul judeţului Maramureş, Inspectoratul Teritorial de Muncă a derulat o acţiune în care au fost verificaţi un număr de 56 de angajatori.

Au fost constatate un număr de 72 de deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, fiind aplicate un număr de 72 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 69 de avertismente şi 3 amenzi în valoare totală de 19.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost: angajatorul nu a elaborat instrucţiuni  proprii de securitate şi sănătate în muncă specifice activităţii şi locurilor de muncă, neasigurarea unei instruiri adecvate consemnate în fisa de instruire, neefectuarea instruirilor periodice suplimentare celei programate în cazurile prevăzute de lege.

Pe parcursul anului 2018 în domeniul securităţii şi sănătăţi în muncă sa desfăşurat o campanie de identificare a beneficiarilor de lucrări care utilizează zilieri şi luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional.

În acest sens au fost verificaţi un număr de 13 angajatori care desfăşurau activităţi ocazionale cu zilieri, fiind identificate 2 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale sub forma avertismentului.

Articolul precedentLucrările de modernizare a suprafeței aeroportuare de la Aeroportul Maramureș, achitate integral
Articolul următorTrei maramureșeni s-au ales cu dosar penal după ce au urcat la volan în stare de ebrietate