Consiliul Județean Maramureș a emis, în 6 februarie 2020, autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de reabilitatre pe tronsonul de drum județean DJ 186, Sector Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești – Săliștea de Sus – Săcel (DN17C).

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, din data de 29 ianuarie 2020, aleșii județeni au aprobat modificarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţie. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a arătat că adoptarea proiectului de hotărâre care a vizat modificarea principalilor indicatori tehnico-economici reprezintă un motiv de bucurie pentru maramureșeni, deschizând calea începerii lucrărilor de reabilitare. Totodată, acesta a menționat că, în aceeași situație favorabilă se află și DJ 187 de pe Valea Ruscovei, astfel că vor fi reabilitate și ultimele două tronsoane de drum județean, DJ 186 ȘI DJ 187, din cele șase începute în acest mandat al Consiliului Județean Maramureș.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și presupune reabilitarea a 39,3 km de drum care străbate localitățile Bârsana, Strâmbuta, Rozavlea, Șieu, Bogdan Vodă, Dragomirești, Săliștea de Sus și Săcel. Valoarea lucrării este de 91.891.820,71 lei fără TVA, iar executantul este Asocierea SC Autotehnorm SRL (ca lider de asociere) și SC Autotehnorm SRL – SC Blue Company SRL – SC OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regaidos SA – SC Road Design SRL.

Durata totală de execuție a lucrărilor este de 18 de luni, calculate de la data începerii efective a lucrărilor.

Articolul precedentCirculatie rutiera in conditii de iarna pe drumurile din Maramures
Articolul următor“Școala Mamei” continuă la Spitalul Județean din Baia Mare