Ieri, la ora 13.40, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza localității Băița. Polițiștii au identificat șoferul, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Băița.
Deoarece acesta emana halenă alcoolică, s-a intenționat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Baia Mare unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca în funcţie de cele constatate să fie dispuse măsuri legale.