Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni. 

Aceasta reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.
Condiția este ca absolvenții să se înregistreze în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Maramureș, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării.

Sunt incluse informarea  şi consilierea profesională, medierea muncii și formarea profesională.

În Maramureș sunt așteptați să își depună dosarele circa 500 de absolvenți, spune Oana Oșanu director AJOFM Maramureș.

Până în prezent s-au înscris peste 300 de tineri.

Sunt deschise structurile din județ, mai exact Agenția locală Baia Mare, Punctul de lucru Sighetu Mar­ma­ției, Punctul de lucru Vișeu de Sus, Punctul de lucru Borșa și Punctul de lucru Tg. Lăpuș.

 Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile calendaristice de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Articolul precedentSesiune informativă privind legislația muncii, la Cafeneaua Oamenilor de Afaceri
Articolul următorAutorități neputincioase! Un turist a murit în Parcul Rodnei