În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 26 septembrie consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre pivind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Maramureș” academicianului Emil Burzo.

Grupul de inițitivă care a propus acordarea acestui titlu este compus din reprezentanții ”Gazetei de Maramureș”, respectiv jurnaliștii Dan Pârcălab, Mircea Crișan și Ioana Lucăcel.

Născut la 30 iulie 1935 și descendent al unor familii de nobili maramureșeni, academician profesor dr. Ing. Emil Burzo a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca în anul 1958, Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai în anul 1969 și a obținut titlul de doctor, în cadrul Universității din Timișoara în anul 1970. Remarcându-se în anii de studiu și mai apoi, în activitatea profesională, Emil Burzo deține o listă impresionantă de titluri și titulaturi care îi încununează cariera de succes, fiind în prezent președintele filialei Cluj a Academiei Române. Eforturile sale s-au materializat prin evidențierea aplicabilității în tehnică a unor noi tipuri de materiale magnetice, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în cele peste 500 de lucrări științifice și 24 de cărți publicate. Astfel, academicianul Emil Burzo este cel mai citat fizcian român în literatura științifică de specialitate.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi, iar evenimentul de acordare a acestui titlu va avea loc în 4 octombrie2019, la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare, în cadrul simpozionului „Despre eroi, valori, repere la trei decenii de libertate și democrație în Maramureș”, acțiune realizată sub egida Academiei Române, filiala Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.

 

Articolul precedentLucrările de construcție ale gazoductului în Maramureșul Voievodal vor demara la 1 iunie 2020
Articolul următorBăimărenii sunt invitați la “Promenada inimilor”