Vineri, la ora 18:00, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Lazu Baciului din municipiu a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.

Poliţiştii au constatat că accidentul s-a produs pe fondul nerespectării distanţei regulamentare.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei persoane cu vârste cuprinse între 41 şi 64 de ani, care au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentMânăstirea Moisei a fost amendată cu 2000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale stabilite în perioada stării de alertă
Articolul următorIohannis a atacat la CCR legea prin care data alegerilor parlamentare este stabilită de Parlament