Zece persoane, printre care și un copil de un an și jumătate, au ajuns duminică dimineața la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DE 68, în orașul Seini, după autoutilitara în care se aflau a intrat în șanțul din partea stângă a sensului de mers, a lovit un podeț din beton, iar ulterior s-a răsturnat.
La locul accidentului au intervenit Detașamentul de Pompieri „cpt. Marchis Adrian” Baia Mare, cu un echipaj de descarcerare, un echipaj TIM SMURD, un EPA SMURD și 7 ambulante SAJ, dar și polițiștii.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova a condus o autoutilitară, având direcția de deplasare spre județul Satu Mare, a intrat în șanțul din partea stângă a sensului de mers, a lovit un podeț din beton, iar ulterior s-a răsturnat.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a zece persoane, inclusiv a conducătorului autoutilitarei, cu vârste cuprinse între un an și jumătate și 63 de ani, toți din Republica Moldova.
Toate victimele au fost transportate la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Maramures