Un pieton a decedat si alti doi au fost raniti in urma unui accident de circulatie produs la Tautii de Sus.
Verificarile politistilor au relevat ca cei trei pietoni, care mergeau pe trotuar, au fost surprinsi si accidentati de un autoturism condus cu viteza excesiva. La volan se afla un tânăr de 31 de ani din Baia Sprie. Acesta  s-a angajat în depășirea unui alt autoturism condus în aceeași direcție de mers, respectiv Baia Mare – Baia Sprie, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul prin partea stânga și a ajuns pe trotuar, accidentandu-i pe cei trei pietoni.  Autoturismul s-a oprit apoi în peretele unei case.
Din pacate, in urma impactului un tanar de 29 de ani a decedat iar altul de 20 de ani si o femeie de 30 de ani, răniți, au fost transportati la spital.
 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest si s-a constatat ca avea o concentratie de 0.19 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se continua cercetarile sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporala din culpa.
Articolul precedentÎntreruperi ale alimentării cu apă în Sighetu Marmației
Articolul următorRecomandările jandarmilor montani pentru turişti