La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanșat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”.

Scopul acestei acțiuni este creșterea siguranței cetățeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, polițiștii cooperează nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale.

Astfel, în perioada 21 noiembrie – 22 decembrie 2022, au fost efectuate 2.675 de controale în complexe, pieţe şi alte obiective și 216 percheziții.

De asemenea, au fost controlate 1.098 de persoane fizice şi juridice autorizate, iar 704 persoane fizice și juridice neautorizate au fost identificate și sancționate conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, au fost constatate 742 de infracțiuni, care sunt cercetate în 647 de dosare penale, de comiterea faptelor fiind bănuite 767 de persoane.

Au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 234.050 de lei și indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 87 de tone de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 5.259.524 de lei.

Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:

-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!

-La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!

-Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

Vă readucem în atenția câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

1. între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

2. la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

3. la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

4. la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

5. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

6. pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g. la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

 

 
Articolul precedentPrognoza 24 decembrie. Vreme neobișnuit de caldă, în ajunul Crăciunului
Articolul următorTop 5 condimente pe care să le folosești neapărat de sărbători. Află cât de bune sunt pentru sănătate