Profesorul universitar Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, a spus la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, luni, 24 martie, că există riscul de amânare a deciziei privind ridicarea vizelor pentru românii care vor să meargă în Statele Unite ale Americii, prin programul „Visa Waiver”.

Cu aproximativ o săptămână înainte de termenul stabilit de autorităţile americane, adică 31 martie, Departamentul american pentru Securitate Internă a transmis că includerea României în Programul Visa Waiver este reanalizată. Noul termen ar urma să fie anunțat joi.

„Dincolo de surpriza de care vorbeaţi, de joi seara, în fine, după ora noastră, dincolo de această surpriză, rămâne acest detaliu foarte important pentru noi că problema vizelor avea mai curând o încărcătură simbolică. Foarte mulţi români au călătorit, cei care au călătorit acolo e limpede că pot obţine viza.

Cei care au avut probleme, în fine, până nu îşi rezolvă problemele, obţinerea vizei în continuare este delicată, pentru că, să o spunem, acest program Visa Waiver nu înseamnă renunţarea la vize, e o altă procedură.

Dar rămâne această problemă simbolică, cu atât mai mult cu cât ţări din Uniunea Europeană, ţări vecine nouă, au cam rezolvat-o. Îmi aduc aminte, eram în aceeaşi situaţie cu Polonia, dar Polonia, în anul dinaintea pandemiei, au scăzut sub acel prag de 3%, sub care scăzusem şi noi anul trecut.

Şi de aici surpriza pe care foarte mulţi dintre noi o avem. Anul trecut eram eligibili. Fixaseră acest termen şi acum iată că am primit joi această ştire, neexplicată deocamdată şi nu e foarte limpede dacă măcar a existat o explicaţie pentru autorităţile noastre. În acest caz autorităţile române ar fi fost datoare să ne informeze.

Dar ceva mă face să cred că nici autorităţile nu ştiu mult mai multe. Şi ăsta este un al doilea semn de întrebare, pentru că între ţări partenere acest gen de comunicare trebuie să fie mai direct”, a spus Adrian Cioroianu, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Decizia SUA nu se referă doar la România

Fostul ministru de Externe a mai spus că această amânare ar putea veni în contextul unei reevaluări a întregii politici de migraţie din Statele Unite ale Americii. Prin urmare, nu se referă doar la România.

„Pe noi ne interesează că în dreptul României, acolo a apărut: joi seara va fi anunţată data. Or, noi ştiam data ca fiind 31 martie. Acum apare: va fi anunţată data. În schimb, ce ştim sigur de la partea americană e că ei sau, mă rog, noua administraţie a decis reevaluarea întregii politici de migraţie, din care problema Vizei Waiver este un capitol.

Problema României, sigur, e un capitol, alături de alte ţări care sunt în aceeaşi situaţie, deci, nu e o decizie strict referitoare la România şi asta trebuie s-o spunem foarte clar.

S-ar putea să fim reanalizaţi în contextul unei reevaluări a întregii lor politici, pentru că, bun, se ştie, administraţia actuală din Statele Unite s-a folosit de această problemă a migraţiei în campania electorală, dar, repet, fără nicio legătură cu România în particular sau cu Programul Visa Waiver”, a mai spus Adrian Cioroianu.

Fostul ministru de Externe a subliniat că, din punctul său de vedere, este vorba pur şi simplu o schimbare de moment a politicii americane, care îşi propune reevaluarea. El a precizat că speră că această reevaluare va fi făcută repede și că nu are niciun fel de îndoială că România va avea câştig de cauză.

Articolul precedentSUA VREA DEZAFECTAREA TOTALĂ A PROGRAMULUI NUCLEAR DIN IRAN
Articolul următorÎN CĂUTAREA PĂCII PENTRU UCRAINA: A DOUA RUNDĂ DE NEGOCIERI, LA RIAD, ÎNTRE DELEGAȚIILE AMERICANĂ ȘI RUSĂ