Nu trece o zi fără ca polițiștii maramureșeni să nu găsească în trafic șoferi care au consumat alcool înainte să se urce la volan.  Polițiștii rutieri au depistat și ieri doi bărbați care au condus autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au depistat un bărbat de 52 de ani care, sub influența alcoolului, conducea un autoturism pe strada Transilvaniei din municipiu. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Borşa, care făceau verificări pe strada Ştrandului, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din oraş. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, în cazul celor doi bărbaţi depistați conducând sub influența alcoolului s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

Articolul precedentPoarta maramureşeană din Viena, restaurată şi sfinţită
Articolul următorCondamnat pentru introducerea în ţară şi deţinere de droguri de mare risc, depus în penitenciar de polițiști