Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, şi împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, ai Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat  acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 

La activitățile desfășurate ieri, 30 noiembrie, au participat 105 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

 

În cadrul celor 18 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 96 de societăți  comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1749 de persoane şi au fost verificate 466 de mijloace de transport, din care 76 mijloace de transport public în comun şi nouă operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

 

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale astfel:

  • 10 sancţiuni au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie;
  • 146 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
  • trei sancţiuni pentru fapte de natură economică în context COVID-19;
  • o sancţiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 33.530 de lei.

Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBilanț coronavirus 1 decembrie: 4.272 de cazuri noi și 199 de decese
Articolul următorRealitatea PLUS voi! Împreună aducem familiile aproape – trimite un mesaj de suflet pentru români