Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă a fost arestat, vineri, pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-al său la seminarul teologic ortodox de la Huși, unde acesta era profesor.

Decizia Curții de Apel Iași nu este definitivă.

În același dosar este cercetat pentru aceleași acuzații extreme de grave și fostul arhimandrit al Episcopiei, Sebastian Jitaru, care, de altfel, se află deja în închisoare, pentru că l-a șantajat pe Onilă cu filmuțele compromițătoare.

Dosarul în acest caz a fost deschis după o anchetă jurnalistică.

Deși și-a pierdut funcția pe fondul scandalului de șantaj izbucnit în vara anului 2017, Cornel Onilă și-a păstrat  statutul de episcop retras, refugiindu-se la canon la Văratec, în județul Neamț, unde măicuțele erau datoare să i se adreseze conform demnității arhierești, cu preasfințite.

Apărătorul fostului ierarh al Huşilor a spus că Onilă s-a arătat surprins de decizia magistraţilor care au decis arestarea sa şi că acesta are un moral „căzut”.

„Clientul meu a pledat nevinovat. Consideră în continuare că probele administrate la dosarul cauzei nu sunt elocvente, este surprins de soluţia dată de către instanţă. Din punctul meu de vedere nu sunt elocvente, dar nu eu hotărăsc soluţia pe care a dat-o instanţa de judecată şi pentru este surprinzător că după trei ani de zile, pentru presupuse acte materiale instanţa a constatat că este un pericol pentru ordinea publică. (…) Până ieri noi nu am ştiut de acest dosar. Ieri am fost chemaţi pentru prima dată şi imediat s-a dat ordonanţă de reţinere. Tot probatoriul administrat în dosarul cauzei este făcut doar de către parchet, neavând posibilitatea legală să vedem dosarul decât astăzi un pic în faţa instanţei de judecată. Dosarul acesta a fost clasat iniţial. Ulterior acestui moment a apărut un articol în presă şi s-a repus pe rol cauza în sensul în care a început din nou urmărirea penală”, a afirmat Liviu Bran.

 
Articolul precedentNelu Tătaru avertizează că pericolul NU a trecut
Articolul următorMinistrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță că din 15 iunie putem merge la plaja