Astăzi s-a deschis oficial sezonul moto 2019.
Zeci de băimăreni au asistat la parada moto din Centrul Millenium al orașului, iar cei care au dorit au putut să se fotografieze cu bijuteriile pe două roți, unele ajungând și la peste 30.000 de euro.


Este a XIV a ediție a evenimentului și a fost organizată tot de Clubul Nord6Riders, care s-a asigurat că polițiștii rutieri și cei locali veghează la bunul mers al activităților.
După ce timp de o oră cei peste 200 de motocicliștii au poposit în Centrul vechi, aceștia au plecat apoi pe principalele artere de circulație din Baia Mare, pentru a atrage atenția tuturor participanților la trafic că și ei există, și sunt tot mai disciplinați.

Serviciul Rutier Maramureș recomandă motocicliștilor maramureșeni să nu plece la drum niciodată fără echipament corespunzător și să nu se circule cu viteză excesivă, în special atunci când carosabilul este umed. Motocicliștii trebuie să păstreze o distantă sigură față de mașina din față lor, trebuie să se ferească de unghiurile moarte, iar depășirea să se facă numai prin partea stangă. Motocicliștilor li se mai recomandă să folosească întotdeauna semnalul de avertizare luminoasă la schimbarea direcției de mers.

Bărbați, femei și copii cu toții au asistat la spectacolul de astăzi iar cei care au dorit au putut să își facă fotografii atât cu motocicletele, cât și cu mașinile de epocă expuse pe platoul din Centrul Millenium, autovehicule ai căror proprietari sunt din Satu Mare si Maramureș.
În această seară, pentru a marca Deschiderea Sezonului Moto 2019, motocicliștii sunt invitați la petrecerea organizată de clubul moto Nord 6 Riders, unde responsabili de entertainment va fi trupă Remakers.

Articolul precedentPoluare accidentală cu ape de mină în Baia Mare
Articolul următorPregătiri de Paște: Tradiții pascale lăpușene de la Rogoz