Grefierii băimăreni au protestat astăzi între orele 11.00 – 13.00 în fața Palatului de Justiție din Baia Mare.

Aceștia au fost solidari cu colegii loc din țară, care au participat la mitingul de amploare din capitală, ce a avut loc în Piața Victoriei și a fost susținut și de Asociația Grefierilor din România și de federațiile membre ale Blocului Național Sindical.
Aproximativ 30 de grefieri au fost prezenți astăzi la protestul din Baia Mare. Aceştia nu au vrut să dea declarații dar au avut în mâini fiecare, câte o coală de hârtie pe care erau inscripționate mesaje precum „Protestăm alături de colegii noștri din Piața Victoriei” sau „Suntem alături de colegii noștri care se află acum în Piață Victoriei”.

O parte din grefieri au asigurat astăzi, doar o treime din activitate.
Grefierii încearcă să atragă atenția privind „volumul de activitate și necesitatea suplimentării corespunzătoare a schemelor de personal, condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, necesitatea elaborării unui nou statut pentru profesie care să recunoască atribuțiile efective ale grefierilor, precum și noi regulamente interne care să corespundă realităților din instanțe și parchete, toate acestea transpuse într-o salarizare corespunzătoare, dar, mai ales, unitară”.
Membrii organizațiilor sindicale – personalul auxiliar de specialitate – reprezintă cea mai numeroasă categorie din sistem, aproximativ 8000 de persoane fiind la nivel naţional și este formată din grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și specialiști IT și personal conex – agenți procedurali, aprozi și șoferi.

Articolul precedentGrefierii din Sighetu Marmației au protestat în fața Judecătoriei
Articolul următorEtapa judeteană a olimpiadei de religie greco-catolică va avea loc în Sighetu Marmației