Un băimărean în vârstă de 31 de ani este cercetat de polițiști pentru comiterea a două furturi din același supermarket din municipiu.

 

Primul furt a fost sesizat săptămâna trecută, când un bărbat a reclamat faptul că autori necunoscuţi au sustras din dulapul de depozitare bagaje clienți din supermarket, un rucsac de culoare neagră în care se aflau mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de 3.000 lei.

Duminică, un agent al firmei de pază din incinta magazinului a sesizat poliția cu privire la faptul că a reţinut, în zona ieşirii prin punctul de informare, o  persoana de sex masculin, care a sustras mai multe produse din magazin fără să le achite.

Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un băimărean  în vârstă de 31 de ani, acesta fiind bănuit că ar fi comis ambele furturi. Atât prejudiciul în valoare de 3.000 de lei, cât și bunurile sustrase din magazin au fost recuperate în totalitate.

În continuare polițiștii băimăreni efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentUnde te poți programa online pentru vaccinarea anti-coronavirus
Articolul următorȘoferul drogat care a ucis în ziua de Crăciun doi tineri aflați pe trotuar, arestat preventiv