Pe cât poate fi de tentant, pe atât poate fi de periculos să conduceţi autovehicule pe drumurile publice dacă nu deţineţi permise de conducere. Vă puteţi pierde libertatea sau, mai grav, puteţi provoca accidente de circulaţie soldate cu rănirea unor persoane.

Poliţiştii au fost prezenţi pe drumurile publice şi în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Botezătorul, pentru a desfăşura activităţi menite să contribuie la scăderea numărului de accidente rutiere. Astfel,  ieri dimineaţă poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au depistat, pentru a două oară în acest an, un băimărean de 44 de ani care conducea un autoturism, chiar dacă nu deţine permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru verificări pe strada Industriei din municipiu.

IPJ Maramureș:

”În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus arestarea sa preventivă pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Baia Mare care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale”.

Şi un tânăr de 21 de ani, din Poienile de sub Munte, riscă să îşi piardă libertatea după ce poliţiştii au constatat că a comis o infracţiune similară. Acesta a fost depistat în toiul nopţii, în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, iar verificările poliţiştilor au relevat că nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice. în acest caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Articolul precedentCum puteți proteja instalațiile de apă împotriva înghețului
Articolul următorSighetean cercetat pentru comiterea mai multor furturi calificate, reţinut de poliţişti pentru 24 de ore