Din  28 august, Stadionul Național Arcul de Triumf din capitală va găzdui meciurile din World Rugby Trophy, a doua competiție valorică de pe glob rezervată categoriei de vârstă Under 20 de ani, competiție la care vor participa și sportivi băimăreni.

 

Danie de Villiers, sud-africanul de 46 de ani de la timona naționalei de rugby a României s-a decis asupra lotului cu care va aborda această competiție majoră. Din lotul de 26 de jucători face parte și una dintre ultimele achiziții ale zimbrilor, talonerul adus de la malul Mării, Adrian Mădălin Țală.

 

Actualul lot al tricolorilor include sportivi de la un număr de 12 cluburi toate din campionatul intern; câte 4 de la CSM București, Gloria Buzău și Clubul Sportiv Școlar 2 Baia Mare, câte 3 de la nou promovata Tomitanii Constanța și Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Doi jucători provin de la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, în timp ce un număr de șase cluburi, CSM Știința Baia Mare, Timișoara Saracens, Rugby Club Bârlad, C.T. Dinicu Golescu București, Rugby Club Grivița și Olimpia București au câte un jucător convocat.

 

La competiția găzduită în premieră de România în intervalul 28 august – 5 septembrie, cele opt națiuni prezente sunt împărțite în două grupe. Din grupa A vor face parte alături de România, Samoa, Namibia respectiv Hong Kong în timp ce în grupa B se vor găsi Portugalia, Uruguay, Fiji și Canada. Ediția din 2019 a World Rugby U 20 Trophy va fi găzduită de Brazilia.
Articolul precedentPeste 100 de urmăriţi au fost depistaţi de Poliţia Maramureş anul acesta
Articolul următorLemn și culoare la sediul CJ Maramureș