Bărbatul care în 24 iunie și-a ucis fosta concubină într-un apartament de pe strada Gării din Baia Mare a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

Astăzi Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.07.2020, până la data de 31.07.2020, inclusiv, a inculpatului în vârstă de 47 de ani, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 Cod penal.

Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în data de 24 iunie 2020, în jurul orelor 11:30, în timp ce se afla în apartamentul în care locuia cu chirie, i-a aplicat victimei, fosta sa concubină, multiple lovituri cu pumnul şi cu o ţeavă metalică, la nivelul feţei şi al capului, cauzându-i leziuni grave în urma cărora aceasta a decedat.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

 

Articolul precedentZi de sărbătoare astăzi pentru poliţiştii de frontieră maramureșeni
Articolul următor100% TU DECIZI! Kelemen Hunor, parlamentarul-poet cu 4 case. Șeful UDMR nu vede statul de drept