Un bărbat în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața, marți, după ce a fost lovit de un autovehicul, pe DJ 193A, între localitățile Socond și Hodișa. 

 

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați, marți, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 193 A, între localitățile Socond și Hodișa.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 51 de ani din localitatea Someș-Uileac, județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autovehicul pe un sector de drum în lucru a accidentat mortal un bărbat, de 80 de ani, din localitatea Cuța, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentFOTBAL: România a fost eliminată de la Jocurile Olimpice!
Articolul următorFanii UNTOLD au primit astăzi o veste mult așteptată | Cum vor putea intra la festival