Bebeluș de 6 luni, opărit cu suc de roșii! Copilul a fost transferat cu un avion SMURD la București

Bebeluș de 6 luni, opărit cu suc de roșii! Copilul a fost transferat cu un avion SMURD la București
Un bebeluş de şase luni care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului după ce s-a opărit
Un bebeluş de şase luni care a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului după ce s-a opărit cu suc de roşii a fost transferat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu o aeronavă SMURD la Bucureşti, a precizat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, Vasile Pop, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, decizia transferului bebeluşului a fost luată de medicii SJU Baia Mare care au hotărât că micuţul are nevoie de un tratament de specialitate, accidentul fiind unul grav.
Bebeluşul a fost însoţit pe toată durata zborului de mama sa şi de o echipă medicală.
Conform unor surse medicale, copilul s-a accidentat după ce ar fi tras peste el un recipient în care se pregătea bulion de roşii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Romeo Tămăşan, a precizat, astăzi, că poliţia s-a autosesizat cu privire la eveniment şi se vor desfăşura activităţi de verificare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului.
Micuțul este în stare gravă, dar stabilă, susțin surse medicale.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 21:40 - România intră în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: „Vom contribui la menținerea libertății de navigație”
- 20:49 - Decizie majoră la Londra: Marea Britanie dă undă verde SUA să folosească baze militare pentru operațiuni în Strâmtoarea Ormuz
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News










