Rugbiștii de la CSM Știința Baia Mare s-au calificat în semifinalele Cupei României după ce au învins sâmbătă, pe Arena Zimbrilor, cu 57-10, SCM Gloria Buzău. Celelalte echipe calificate sunt Timişoara Saracens, CSM Bucureşti şi CSA Steaua.

Meciurile din faza sferturilor de finală ale celei de-a 72-a ediții a Cupei României la rugby au avut deznodământul firesc așteptat de fanii echipelor. Formația ce a deschis careul de ași al semifinalelor a fost C.S.A.Steaua București, echipă ce s-a impus cu scorul de 67-5 în fața nou promovatei A.C.S.Tomitanii Constanța. Finalista ultimelor ediții C.S.M.Știința Baia Mare a învins S.C.M.Gloria Buzău cu scorul de 57-10 (38-3). În cel de-al treilea sfert de finală C.S.M.București a câștigat confruntarea cu C.S.Dinamo București, în timp ce Timișoara Saracens a trecut pe propriul teren de C.S.Universitatea Cluj. Potrivit țintarului, în zilele de 23 și 24 noiembrie sunt programate pe terenuri neutre cele două semifinale; C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.M.București, respectiv C.S.A.Steaua București – Timișoara Saracens. Pe data de 30 noiembrie, la ora 12:00, se va juca Finala Cupei României, ediția 2018-2019.

Articolul precedentBărbat accidentat pe trecerea pentru pietoni
Articolul următorPompierii au intervenit, în week-end, la 9 incendii și 2 accidente rutiere