Foto arhiva

În această dimineaţă, în jurul orei 05:00, o patrulă de ordine şi siguranţă publică din cadrul Unităţii Canine, care desfăşura activităţi în zona Pieţei Izvoarele din municipiul Baia Mare, a observat un bărbat ce avea asupra sa un bagaj voluminos. Partenerul de nădejde al poliţiştilor, Snow, a mirosit de îndată ţigările de contrabandă pe care acesta le avea în sacoşă.

Poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 60 de ani, domiciliat în Baia Sprie, care nu a putut prezenta documentele pentru cele 128 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană pe care le deţinea.

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Articolul precedentPercheziţii domiciliare fectuate de poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş
Articolul următorReacția președintelui PNL Maramureș, Ionel Bogdan, după declarația lui Gabriel Zetea privind violențele din Piața Victoriei