Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că peste 2,3 milioane de români vor beneficia de pachetul de măsuri denumit „Sprijin pentru România” care cuprinde pe lângă categoria pensionarilor și categorii vulnerabile, precum persoanele cu dizabilități, copiii din centrele de plasamente și alte categorii populaționale vulnerabile.

 
 

„Sunt 4,9 milioane de pensionari dintre care 2,3 milioane de cetățeni români întră în acest al doilea pachet de măsuri „Sprijin pentru România”. Mai avem aici peste 800.000 de persoane cu dizabilități, 47.000 de copii în centre de plasament care vor beneficia pe lângă norma de hrană majorară și bani suplimentari, avem și celelalte centre de persoane cu dizabilități și vârstnicii”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul spune că pensionarii care urmează se beneficieze de acele vouchere în valoare de 50 de euro care va veni de la stat din două în două luni au un venit lunar de până în 1.500 de lei.

 

„Pensionarii vor primi din partea Guvernului din două în două luni de zile aceste vouchere. Cred că săptămâna viitoare vom fi în posibilitatea de a anunța clar dacă aceste vouchere vor fi pe card sau pe suport de hârtie. Cetățenii trebuie să știe că de la 1 iunie vor intra în vigoare aceste măsuri”, a spus el.

Marius Budăi a precizat că această măsură va fi valabilă până în la finele anului 2022.

Articolul precedentVremea 21 aprilie – Se încălzește ușor, dar diminețile vor fi reci
Articolul următorEXCLUSIV Marius Budăi, veste bună pentru pensionari – Recalcularea tuturor pensiilor, până la finalul anului 2022