Dosarul tinerilor ținuți sclavi la centrul privat de reeducare din Vișeu de Sus a ajuns luni la Curtea de Apel Cluj, urmând ca astăzi 10 Septembrie  instanța să se pronunțe. 

Magistrații au admis astfel contestația  depusă de una dintre persoane, din cele cinci arestate preventiv în dosarul „Projekt Maramureş”.

A fost admisă contestaţia formulată de către inculpatul N.S., ca urmare acesta va fi eliberat din arest şi plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Reamintim că un număr de cinci persone, printre care şi liderul grupării infracționale, cetăţeanul german Bert Schumann, au fost arestate preventiv, la sfârşitul lunii august, pentru constituirea unui grup organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Procurorii au făcut atunci 8 percheziţii în oraşul Vişeu de Sus şi în comuna Leordina, într-o cauză vizând destructurarea acestui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi lipsire de libertate în mod ilegal.

„Tinerii erau supuşi unor metode dure şi brutale de aşa-zisă educaţie, promovate de S.B.S. (cetăţean german) în baza unor convingeri educative personale. Acestea presupun, în realitate, aplicarea unor metode barbare asupra minorilor prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea lor la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor, şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă – bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis “arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie – şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii”, scrie în motivarea instanței.

Articolul precedentElevii la mâna polițiștilor! 10 pentru siguranță – Fă-ți prieteni în lumea reală!
Articolul următorTrenul Baia Mare-Debrecen a lovit un trailer