Cei doi cetățeni olandezi prinși de lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației că au introdus în țară, din Ucraina, peste 84 de kg de heroină au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Tribunalul Maramureș informează că s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile  a bărbatului în vârstă de 43 de ani şi a femeii de 28 de ani, cetățeni olandezi, cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că, la data de 4 martie 2019, aceştia au intrat pe teritoriul României prin PTF Sighetu Marmaţiei cu un autovehicul înmatriculat în Germania, în interiorul căruia, într-un loc special amenajat în zona scaunelor din faţă, a fost găsită heroina.

Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

 

Articolul precedentSpitalele din subordinea Consiliului Județean vor acorda stimulente financiare lunare personalului medical de specialitate
Articolul următorSighetu Marmației: Acțiune de colectare a deșeurilor după curățenia de primăvară