Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din opt judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 9:00, se pot produce viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Ialomiţa, Siret şi Jijia.

Imagine

Cursurile de apă vizate de noua atenţionare traversează judeţele: Maramureş, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Suceava şi Neamţ.

Specialiştii INHGA recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTITULARIZARE 2024: 86% DINTRE CANDIDAȚII ÎNSCRIŞI S-AU PREZENTAT LA PROBA SCRISĂ
Articolul următorMINISTRUL AGRICULTURII: S-A DECIS ALOCAREA A 578 DE MILIOANE DE LEI SUPLIMENTARE PENTRU INVESTIȚIILE ÎN AGRICULTURĂ