Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația ASSOC Baia Mare și Asociația Esperando, organizeazǎ ȋn data de 19 aprilie 2019 a.c,, de la ora 16.00, la Teatrul Municipal Baia Mare, un concert caritabil „SUFLET LÂNGÂ SUFLET- Șansǎ la viațǎ pentru Sarah”.

Sarah este o fetițǎ de trei ani și șase luni, diagnosticatǎ la vârsta de șapte luni, cu amiotrofie spinalǎ tip1, o boala degenerativǎ care ȋi atrofiazǎ mușchii, inclusiv mușchii respiratori și cei de degluție. Pǎrinții au reușit sǎ acceseze singurul tratament pentru aceastǎ boalǎ, numit Spinraza, la vȃrsta de un an și șapte luni.  Tratamentul constǎ ȋn injecții ȋn ziua 1, 15, 30, 60, dupǎ care o injecție din patru ȋn patru luni, respectiv tratament pe viațǎ. Acest tratament stopeazǎ boala și ajutǎ la recuperarea funcțiilor motorii.

Donațiile vor fi utilizate pentru alimentație, consumabile, terapii, deplasǎri și douǎ sisteme ortopedice: scaun ortopedic și verticalizator.

 ”Am găsit înțelegere și sprijin pentru organizarea concertului caritabil, iar cu sprijinul partenerilor și prin eforturile oamenilor de bine, persoane juridice și fizice dorim să aducem o schimbare reală și să oferim șansă la viață pentru Sarah. Solidaritatea, compasiunea, dăruirea și capacitatea de a ne asuma responsabilități sunt trăsături comune prin care aducem o schimbare pentru Sarah. Un pas înseamnă un vis împlinit, iar un gest simplu care să însemne o mică schimbare, poate deveni într-o zi o schimbare mare pentru Sarah”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

Ȋn foaierul teatrului, vor fi amplasate standuri cu obiecte specifice sǎrbǎtorilor pascale, iar pe scenă vor urca elevi ai școlilor și grǎdinițelor din municipiul Baia Mare, ai Liceului de Arte Baia Mare, dar și corul structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Invitat special al concertului caritabil este interpretul de muzică populară Petrică Mureșan. Intrarea la concert este liberă!

 

Articolul precedentNoi medalii la înot
Articolul următorOferte pentru maramureșenii care își doresc o carieră militară