Un copil de 9 ani a ajuns miercuri la spital, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Un tractor condus de un bătrân de 80 de ani a colizionat cu autoturismul.

 

Polițiștii rutieri din Târgu Lăpuș au fost sesizați, miercuri, prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Borcut.

Potrivit IPJ Maramureș, deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 80 de ani din Borcut, aflat în calitate de conducător auto la volanul unui tractor, având tractate două bovine, la ieșirea de pe D.N. 18B-intersecția cu D.C. 35, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din Târgu Lăpuș.

„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 9 ani, care se afla în calitate de pasager în autoturism. Acesta a fost transportat la spital în vederea efectuării de investigații medicale. 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri”, a precizat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBeat, dar cu chef de plimbare! În miez de noapte, un băimărean a urcat la volan și a lovit un autoturism parcat
Articolul următorValvis Holding lansează Wet, primul Hard Seltzer fabricat în România după o rețetă proprie (P)