Ministrul Mediului a anunţat, marți, că și-a trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva.

Mircea Fechet vrea să afle cuantumul lichidităţilor regiei care administrază pădurile şi cum au fost gestionate fondurile acesteia.

„Romsilva are nevoie de un T zero. Începem prin a da pe faţă tot ce a fost pus, în zeci de ani, în cârca Regiei Naţionale a Pădurilor. Am trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva, ca să avem o imagine şi mai clară, negru pe alb, a modului în care a fost administrată Regia, cel puţin în ultimii cinci ani.

Transparenţa e un principiu la care ţin foarte mult, aşa că vreau ca toţi să ştim exact ce lichidităţi sunt acum în vistieria Romsilva şi cum au fost gestionate fondul de regenerare a pădurilor şi cel dedicat construirii de noi drumuri forestiere. De asemenea, vom afla ce sume a plătit Regia pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor, atât în regim propriu, cât şi cu firme specializate, dar şi ce cheltuieli juridice a făcut”, a scris ministrul pe Facebook.

„În maximum 10 zile, vom avea primele concluzii despre modul în care au evoluat anumiți indicatori macroeconomici din 2020 și până astăzi, vom înțelege ce s-a întâmplat la nivelul direcțiilor silvice din punctul de vedere al productivității și cheltuielilor de personal, iar apoi vom putea să analizăm în detaliu zonele – problemă.

Și voi lua noi decizii.

Sunt multe, foarte multe astfel de zone în care mi-ați semnalat că Romsilva a deraiat de la activitatea de bază, de administrare a pădurii; primesc în continuare, zilnic, zeci de mesaje din partea angajaților Romsilva, aproape județ cu județ, care îmi dau noi indicii despre cum a fost secătuită Regia, în timp ce pădurarii au fost lăsați să se descurce așa cum poate fiecare: fără haine, fără combustibil, fără mijloc de transport, însă cu aceleași sarcini de serviciu, ba chiar suplimentare. Îmi cereți un singur lucru: să facem dreptate, cu toată opoziția celor care au crezut că au înnodat ițele în beneficiul personal și pentru totdeauna. Nu dau înapoi, nu există cale de întors!”, a adăugat Mircea Fechet.

Potrivit lui, în perioada următoare Romsilva va avea un nou Consiliu de Administrație.

„Am publicat pe site-ul Ministerului Mediului proiectul prin care intră în linie dreaptă selecția membrilor din CA-ul Regiei, pentru perioada 2025 – 2028.

Noua conducere a Romsilva va fi evaluată în funcție de 48 indicatori de performanță, financiari și nefinanciari, care, în măsura în care vor fi aplicați cu acuratețe și responsabilitate, vor asigura nu doar redresarea Romsilva, ci dezvoltarea Regiei la nivelul pe care îl așteptăm cu toții și pe care îl merită pădurile noastre.

CA-ul Regiei va da socoteală în funcție de cum va reuși să crească productivitatea muncii și marja netă a profitului, dar și în funcție de modul în care va scădea consumul de energie electrică și gaz față de anul 2024, cu ținte clare.

Totodată, membrii Consiliului de Administrație vor răspunde pentru deciziile pe care le vor lua pentru a îmbunătăți activitatea Romsilva și a îndeplini anumite obiective specifice”, subliniază ministrul Mediului.

Articolul precedentMARCEL CIOLACU CERE CONVOCAREA CSAT ÎN CAZUL ANULĂRII ALEGERILOR PREZIDENȚIALE
Articolul următorVLADIMIR PUTIN ESTE DISPUS SĂ NEGOCIEZE CU VOLODIMIR ZELENSKI „DACĂ ESTE NECESAR”