O femeie din localitatea maramureșeană Sârbi a fost reținută de polițiști și este acuzată de omor, după ce și-a înjunghiat concubinul, un bărbat din localitatea Fărcașa, cu 10 ani mai tânăr decât ea. Crima a avut loc se pare pe fondul geloziei și s-a petrecut în locuința femeii. 

 

Polițiștii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați sâmbătă seara, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că într-un imobil din satul Sârbi, o persoană a fost înjunghiată.

 

„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat în imobil o femeie de 46 de ani, iar pe canapeaua dintr-o încăpere corpul unui bărbat de 36 de ani din Fărcașa, care prezenta două urme de înjunghiere la nivelul pieptului.

La fața locului s-au deplasat două echipaje S.M.U.R.D., care au efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate la ora 22.56 a fost declarat decesul bărbatului. 

Persoana bănuită de comiterea faptei este femeia de 46 de ani. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore”, a transmis Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentVremea în minivacanța de Sf. Andrei – 1 Decembrie 2022
Articolul următorBobby Păunescu dă cărțile pe față: „Bucătăria internă nu se face publică, doar soluțiile”. Sorin Oancea, scos la tablă de AGA – MISTERUL celor 6 MILIOANE DE EURO