Un tânăr din Borșa s-a ales cu dosar penal, din cauză că a condus un autoturism, deși nu deține permis de conducere, și a produs un accident rutier. Mai mult, tânărul consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. El a fost dat pe mâna polițiștilor chiar de mama sa, care a sunat la 112 și a anunțat producerea evenimentului rutier.

 

Potrivit IPJ Maramureș, azi-noapte, la ora 04.16, polițiștii din Borșa au fost sesizați de către o femeie, prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că fiul său a fost implicat într-un accident rutier fără a oferi detalii cu privire la locul în care acesta s-ar fi produs.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au deplasat la Spitalul de Recuperare Borşa – C.P.U., unde a fost identificat un tânăr de 20 de ani din oraș, care a indicat locul unde a avut loc evenimentul rutier, respectiv pe D.N.18 strada Bogdan Vodă.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timp ce tânărul conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere, dinspre Borșa înspre Moisei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a acroșat un gard al unui imobil, a intrat în coliziune cu un autoturism care a fost proiectat într-un alt autoturism, ambele fiind parcate în afara părții carosabile, după care s-a răsturnat pe plafon, rămânând pe banda sa de mers”, a precizat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș. 

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care s-a prezentat la Spitalul de Recuperare Borşa – C.P.U. în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nefiind necesară internarea acestuia sub supraveghere medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentCâți kilometri de autostradă și de cale ferată are România la 33 de ani după căderea comunismului – Datele INS dezvăluie DEZASTRUL
Articolul următorAdio procese verbale scrisă de mână! Polițiștii trec pe aplicații mobile