În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit în două autoutilitare identificate în trafic, dar și la frontiera verde, cantitatea totală de 19.265 de pachete cu țigări, în valoare de 225.380 lei, provenită din contrabadă. Doi cetățeni ucraineni sunt cercetați pentru contrabandă, iar cele două autovehicule folosite în activitatea infracțională au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Ieri, 16 noiembrie 2019, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, județul Suceava, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliției Orașelor Scheia și Gura Humorului, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 11.30, au fost identificate și oprite în trafic pe drumul european E 58 două autoutilitare, înmatriculate în Ucraina, conduse de doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 23 și 52 de ani, despre care existau date că transportă țigări provenite din contrabandă.

În urma unui control specific, în plafonul ambelor autovehicule s-a constat că sunt ascunse țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora, împreună cu cei doi șoferi ucraineni, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în plafonul celor două mașini, a fost descoperită cantitatea totala de 6.195 pachete țigări, în valoare de 72.500 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoutilitarele în valoare totală de 76.000 lei folosite la transportul ţigărilor au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Tot, ieri, la nivelul  Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competență, în urma căreia au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.780 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 114.400 lei.

Cazuri similare s-au înregistrat și la nivelul Sectoarelor Poliției de Frontieră Brodina și Sighetu Marmației, unde polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete cu țigări, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.290 de pachete cu țigări, în valoare totală de 38.480 lei.

În toate cazurile țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Articolul precedentJudețul Maramureș – în topul destinațiilor turistice apreciate de vizitatorii TTR, ediția de toamnă 2019
Articolul următorVaccinarea gratuită antiHPV va demara în luna ianuarie a anului 2020