Acțiune de amploare la Giulești. Ieri reprezentanții administrației locale împreună cu polițiști, reprezentanții Gărzii de mediu Maramureș și ai Agenției pentru arii protejate au intervenit într-o zonă din proprietatea comunei unde se făceau exploatații ilegale de andezit. 2 persoane s-au ales cu dosar penal iar utilajele folosite la exploatarea ilegală au fost confiscate.
Primarul comunei Giulești, Laurențiu Batin, spune că această problemă persistă de mai mulți ani iar adminsitrația locală a acționat pentru identificarea persoanelor implicate.
”Terenul din locul numit Negru Obârșii se află în proprietatea publică a comunei Giulești. Acest teren este situat în ariile protejate, situl natura 2000 Igniș. Problema furtului și a exploatării ilegale de andezit din această zonă ce ne aparține este perpetuată de foarte mulți ani. Persoanele implicate sunt domiciliate pe raza municipiului Sighetu Marmației în zona cartierului Iapa dar și a altor localități din vecinătate. Ieri a fost demarată o acțiune de amploare la care au participat mai multe instituții din Maramureș. Au fost reținute mai multe persoane și au fost confiscate o parte din utilajele folosite la exploatarea ilegală din zona respectivă”, a declarat Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești.
Cazul a fost confirmat și de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.
”Ieri, 15 mai, polițiștii secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Maramureș și ai Agenției pentru arii protejate s-au deplasat pe raza comunei Giulești după ce au fost sesizați că dintr-un loc de pe raza comunei a fost sustrasă piatră andezit. La fața locului au fost identificate 2 persoane în vârstă de 39 respectiv 50 de ani domiciliate în Sighetu Marmației precum și mașini de teren, un tractor, un buldoescavator și alte unelte care au servit la extragerea pietrei andezit”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.
În acest caz a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea acestora la răspunderea penală.