( FOTO) Grav accident rutier în Sighetu Marmației. Un tânăr de 22 de ani a murit

1
Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Sighetu Marmației. Investigațiile efectuate până în acest moment de polițiști au relevat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Sarasău, care conducea pe strada Făget din Sighetu Marmatiei, într-o curbă la dreapta a încălcat marcajul continuu și a intrat în depășirea unui autoturism condus de un alt tânăr de 24 de ani, din Sighetu Marmației. Întrucât nu a păstrat distanța laterală suficientă, cele două autoturisme au intrat în coliziune.
După impact, autoturismul condus de tânărul din Sarasău a pătruns pe sensul opus, a lovit balustrada de protecție a unui pod, a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil, a distrus conducta de gaz și stâlpul de susținere a rețelei electrice, după care s-a răsturnat pe plafon. Tânărul de la volan a suferit leziuni incompatibile cu viața.Celălalt autoturism a derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp al rețelei electrice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Cei doi tineri implicați în accident aveau dreptul de a conduce suspendat.S-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările.Sursa foto: facebook Ilie Virgil Luta
Citește și:
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
- 09:28 - Trump, atac fără precedent la adresa Papei Leon
- 09:21 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului despre alegerile din Ungaria: „Ungaria lui Orban a reamintit că diversitatea politică este parte din realitatea sa constituțională”
- 07:42 - Horoscopul săptămânii 13–19 aprilie 2026. Perioadă în care nu mai merge cu „vedem noi”, ci trebuie luate decizii clare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











