Localnicii din comuna Ocna Șugatag pot depune cereri pentru acodarea ajutorului financiar pentru încălzirea locuinței în sezonul rece. Pentru a primi acești bani beneficiarii trebuie să îndeplinească unele condiții.

 

 Cereriile se depun începând din această lună, iar pentru a beneficia de acest sprijin financiar pentru toate cele 5 luni ale sezonul rece data limită până la care trebuie să fie depuse este 15 noiembrie.

 

”Am început preluarea documentelor pentru încălzirea locuinței începând cu 1 octombrie 2018. Ca să beneficieze de bami pentru 5 luni trebuie să fie depuse până în 15 noiembrie 2018. Plafonul pe membru de familie este 615 lei, beneficiarii trebuie să nu aibă autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, să nu dețină tractor, conturi bancare peste 3000 euro/ membru de familie. Avem Brebul, Sat Șugatag, Hoteni și Ocna Șugatag, pot să își depună cereri pentru încălzirea locuinței”, a explicat Mărioara Oanea, asistent social la Primăria Ocna Șugatag.

 

Cererile se depun la Primăria Ocna Șugatag la compartimentul Asistență Socială.
Articolul precedentPolițiștii maramureșeni se alătură campaniei de prevenire a fraudelor informatice
Articolul următorCe spune Hans Klemm, ambasadorul SUA, despre vandalizarea Casei Memoriale Elie Wiesel