Un incident extrem de grav a avut loc, în cursul zilei de ieri, în Baia Mare.

Un bărbat a fost bătut crunt de 4 bărbaţi, în trafic, chiar de faţă cu concubina lui.

Se pare că victima este poliţist local în Baia Mare.

Poliţiştii au deschis o anchetă:

La data de 7 aprilie, la ora 22.06, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că, pe strada Grănicerilor, a avut loc un scandal între mai multe persoane.

La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 51 ani și pe concubinul acesteia, un bărbat de 51 ani, ambii din Baia Mare. 

Bărbatul a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană,  care  a aruncat cu o piatră înspre mașina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani. 

Posibilii agresori nu au mai fost găsiți la fața locului.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A rămas sub supraveghere medicală și pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare„, a transmis IPJ MM.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAccident cu două maşini în Sighetu Marmaţiei! Cei doi şoferi au suferit răni şi au ajuns la spital
Articolul următorŞeful SPCRPCIV Maramureș a fost reţinut! DNA a deschis dosar pentru luare de mită, cumpărare de influenţă şi acces ilegal la un sistem informatic