O atenționare Cod galben de inundaţii pe râuri din șase județe a fost emisă, luni, 24 martie, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), care a precizat că aceasta va fi valabilă începând de la ora 12:00 și până marți, 25 martie, ora 12:00.

Conform INHGA, Codul galben de inundații va viza râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ.

Ce râuri sunt vizate de Codul galben de inundații

Concret, vor fi vizate râurile din bazinele hidrografice Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului (intrarea în ţară), Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare).

Lista continuă cu: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ), potrivit Agerpres.

Atenţionarea hidrologică vizează mai ales fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

Articolul precedentRECORD ÎN TENIS. NOVAK DJOKOVIC A AJUNS LA UN TOTAL DE 411 VICTORII LA NIVEL ATP MASTERS 1.000
Articolul următorSUA VREA DEZAFECTAREA TOTALĂ A PROGRAMULUI NUCLEAR DIN IRAN