Jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi la datorie pentru a asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării meciului de handbal masculin dintre echipele CS Minaur Baia Mare și CSA Steaua București, care va avea loc duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, informează IJJ Maramureș.

 

 

„În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată şi completată de Legea nr. 10 din 2012, intrarea în sală, accesul publicului prin dispozitivele de acces, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în arena sportivă se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie.

Legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive”, arată Jandarmeria maramureșeană ăntr-un comunicat.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentInformare meteo 18 – 21 noiembrie: precipitații moderate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET