Vineri, 07 iunie a.c., UTCN Centrul Universitar Nord Baia Mare, organizează marşul absolvenţilor Facultăţii de Litere.  

Activitatea va începe la ora 11:00 şi se va desfăşura în municipiul Baia Mare pe traseul strada Victoriei (buclă) – B-dul Unirii – Sala Sporturilor „Lascăr Pană”.  

  Pentru ca această manifestare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, se vor afla cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament deviant precum şi monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Jandarmeria Maramureş solicită cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej, să evite conflictele de orice natură şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine.

  În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.

                                                                                           

Articolul precedentElevul scandalagiu acuzat de ultraj
Articolul următorBaia Mare va fi pentru câteva zile capitala beach handball-ului european