Un bărbat din Maramureș a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, după ce s-a folosit de mai multe documente false pe care le-a depus la APIA și a obținut fonduri nerambursabile în valoare de peste 22.000 lei.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

„În perioada 2008-2016, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust, în cadrul mai multor scheme de sprijin sume de bani din bugetul Uniunii Europene, pentru o suprafață de teren de 3,42 ha, în care ar fi fost inclusă și o suprafață de 1 ha de teren impropriu pentru practicarea agriculturii, situat pe raza municipiului Sighetu Marmației.

În același context, inculpatul ar fi omis să notifice gestionarului fondurilor datele necesare cerute potrivit legii (împrejurarea că nu a înființat culturile promise) în legătura cu suprafața respectivă (cunoscută sub denumirea de ”La Groapa de Gunoi”), arată DNA într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, prin aceste demersuri, bărbatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 22.157 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentCâţi parlamentari au scos partidele, în fiecare judeţ
Articolul următorConducerea PNL l-a validat: Florin Cițu este premierul propus să formeze noul Guvern!