Pentru luna august s-au alocat pensionarilor din Maramureș circa 300 de bilete de tratament.

Aceasta este statistica oferită de Casa Județeană de Pensii Maramureș.

Numai că mai sunt stațiuni unde rămân de fiecare dată bilete, din cauză că solicitanții nu doresc din diverse motive să meargă.

“De regulă reușim să le valorificăm toate biletele, dar mai sunt stațiuni care nu sunt dorite de pensionari.

De exemplu stațiunea Bizușa și Moneasa, care nu au condiții atât de bune.

Unii mai merg în funcție de tratamentele recomandate, dar alții refuză” ne-a declarat Lucica Pop, director CJP Maramureș.

La polul opus, adică cele pentru care sunt multe cereri depuse ar fi stațiunile Amara, Băile Felix, Vatra Dornei și cele care tratează afecțiuni reumatice.

Un exemplu este și Ocna Șugatag însă în această stațiune oamenii preferă să meargă pe cont propriu.

Criteriile de acordare a biletelor au rămas aceleași și sunt cunoscute de către pensionari, prioritate având cei cu afecțiuni.

 

Articolul precedentCS Minaur, de la plus șase la un egal cu emoții
Articolul următorAccident cu șase victime în Satulung