În județul Maramureș au fost executate 108 misiuni în sistem integrat pentru depistarea persoanelor care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au revenit în țară, verificarea, prin măsuri specifice, a respectării interdicției de izolare la domiciliu de către persoanele aflate în evidențe, precum și a respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

Au fost angrenate în misiuni 270 de efective (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale). Au fost verificate, la nivelul unităților administrativ-teritoriale aproximativ 3100 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pe o perioadă de 14 zile. Au fost identificate patru persoane care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu și în conformitate cu prevederile legislației în vigoare au fost introduse în carantină instituționalizată, sub pază.

S-au aplicat 203 sancțiuni contravenționale, în valoare de 284.625 lei, din care patru pentru nerespectare măsurii de izolare la domiciliu. Au fost identificate și sancționate contravențional 167 persoane care nu au respectat interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în conformitate cu Ordonanța Militară nr.3/2020.

În județul Maramureș sunt 3637 persoane izolate la domiciliu, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 589 persoane, venite în țară din zona de risc roșie, care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că pentru a preveni și limita răspândirea infecției cu COVID-19 este necesar să respecte măsurile de igienă recomandate de specialiști, să aibă o conduită socială responsabilă, să respecte regula de distanțare socială, să procedeze la dezinfectarea obiectelor utilizate frecvent (telefon mobil, laptop etc.) și la dezinfectarea unor suprafețe atinse frecvent de alte persoane (clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift sau de acces).

Articolul precedent„Facere de bine” cu iz electoral. Rareș Bogdan, legături bolnăvicioase cu controversatul afacerist Mohammad Murad
Articolul următorDeputatul PSD, Corneliu Ștefan, face un apel public la Comisia pentru Situații de Urgență