Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că un sprijin de 250 de lei va ajunge la milioane de români în luna august, destinați pentru achiziția de produse alimentare și pentru a asigura mese calde.

„Acordăm o nouă tranșă de 250 de lei, pentru produse alimentare și mese calde. Peste 2 milioane și jumătate de persoane, printre care pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei lunar și persoanele cu dizabilități, vor primi această sumă în luna august. Bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va primi suplimentar aproape 650 de milioane de lei pentru a susține această inițiativă”, a declarat premierul Marcel Ciolacu pe platforma Facebook.

În cadrul ședinței de joi, Guvernul va lua în considerare majorarea sumelor destinate sprijinirii producătorilor agricoli prin subvenționarea accizei la motorină și încurajarea investițiilor în dezvoltarea sectorului suinic și avicol.

„Vom crește fondurile alocate pentru sprijinirea producătorilor agricoli prin subvenționarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură și prin susținerea investițiilor în creșterea porcilor și în sectorul avicol. Ministerul Agriculturii va primi 270 de milioane de lei în credite de angajament și peste 570 de milioane de lei în credite bugetare”, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentUNTOLD 2024: 8-11 AUGUST
Articolul următorRETURUL DINTRE CORVINUL HUNEDOARA ȘI PAKSI, DIN EUROPA LEAGUE, ARE LOC DISEARĂ