Germanul Sascha Stegemann va arbitra meciul dintre PAOK Salonic şi FCSB, care va avea loc joi, de la ora 22:00, pe Stadionul Toumba, în competiţia de fotbal Europa League, potrivit site-ului UEFA.

Arbitri asistenţi au fost nominalizaţi Marco Achmueller şi Christof Guensch, iar al patrulea oficial va fi Martin Petersen.

Arbitru video va fi Pascal Muller, iar arbitru asistent video va fi Katrin Rafalski, toţi din Germania.

FCSB a debutat cu o victorie, 4-1 acasă cu letonii de la RFS, în timp ce PAOK a fost învinsă de Galatasaray cu 3-1, la Istanbul.

O brigadă cu Stegemann, Achmueller şi Guensch a condus un meci al echipei FCSB, pe 3 noiembrie 2022, la Bucureşti, câştigat de West Ham United cu 3-0 în Grupa B a Conference League.

Stegemann (39 ani) a condus pe 11 august 2022 şi meciul Djurgaardens IF – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-1, din manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa Conference League.

De asemenea, a arbitrat naţionala de fotbal a României în meciul câştigat de Bosnia-Herţegovina, cu scorul de 1-0 (0-0), în data de 7 iunie 2022, pe Stadionul Bilino polje din Zenica, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.

AGERPRES

Articolul precedentMARK RUTTE ASIGURĂ UCRAINA DE SPRIJINUL NATO, LA PRELUAREA FUNCŢIEI DE SECRETAR GENERAL AL ALIANŢEI NORD-ATLANTICE
Articolul următorPNL: EFORTURILE DIN MANDATUL PREMIERULUI CIUCĂ, REZULTATE CONCRETE ASTĂZI: ROMÂNIA A BIFAT TOATE CONDIȚIILE TEHNICE. PRIMII ROMÂNI VOR PUTEA CĂLĂTORI FĂRĂ VIZE ÎN STATELE UNITE