Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, vineri, într-o conferință de presă, modul cum angajatorii vor efectua plata șomajului tehnic către angajați, scrie realitatea.net

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, vineri, într-o conferință de presă, modul cum angajatorii vor efectua plata șomajului tehnic către angajați. Concret,  de îndată ce actele sunt depuse la agențiile județene pentru ocuparea  forței de muncă, în maxim 15 zile, acestea vor efectua plățile pentru angajator.

Ministrul a precizat că angajatorii vor depune la AJOFM o listă cu persoanele care au intrat în somaj tehnic.

”Ca atare am simplificat procedura de acces la aceste fonduri în sensul în care pentru solicitările adresate de companiile a căror activitate a fost încheiată ca urmare a deciziilor autorităților, respective pentru companiile a căror activitate  este afectată de această epidemie pe baza unei cereri însoțite de declarație simplă la care se atașează lista angajaților pentru care deja s-au dispus măsuri a întreruperii temporare a activității în sensul de intrare în șomaj ethnic. Se pot depune documentele la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, astfel încât să poată beneficia de fondurile alocate de Guvern pentru aceste costuri”, a spus Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a precizat și că pentru perioadsa 16-31 martie, angajatorii să aibă deja documentele pregătite și să le prezinte la agențiile județene, astfel încât la începtul lunii aprilie plata să se efectueze.

”Procedura a fost simplificată și în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plățile. Mai exact, de îndată ce actele sunt depuse la agențiile județene pentru ocuparea  forței de muncă în maxim 15 zile agențiile județene vor efectua plățile pentru angajator. De aceea primul pas pe care trebuie să-l facă fiecare anagajator este să își pregătească documentele astfel ca la începtul lunii aprilie, pentru perioada 16 martie -31 martie, să aibă documentele gata, să le prezinte la agențiile județene pentru ocupoarea forței de muncă în vederea efectuării plăților”, a mai explicat  Violeta Alexandru.

Un alt lucru pe care ministrul l-a precizat a fost că plățile vor fi făcute direct de către AJOFM, iar angajatorii nu trebuie să avanseze la ei plata somajului tehnic. Așadar, la începutul lunii aprilie angajatorii vor  dispune de fonduri pentru acoperirea fondurilor de șomaj ethnic. La fel se va întâmpla și la începutul lunii mai pentru perioada aferentă lunii aprilie, anume 1-16 aprilie.

”Angajatorii nu trebuie să avanseze la ei plățile pentru șomaj ethnic. Tocmai aceasta este facilitatea pe care a pus-o la dispoziție Guvernul. Plățile se vor face direct de către AJOFM astfel încât la începutul lunii aprilie angajatorii să dispună de fonduri pentru acoperirea fondurilor de șomaj ethnic. La fel se va întâmpla și la începutul lunii mai pentru perioada aferentă lunii aprilie, anume 1-16 aprilie așa cum sunt reglementate cele două perioade cea din martie și din aprilie de decretul d-lui președinte”, a punctat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a explicat ce se întâmplă în cazul PFA-urilor. Se va depune o depune o declarație pe propria răspundere la agențiile județene, astfel încât să se efectueze plățile în cuantum de 75% din salariul mediu brut pe țară

„Pentru alți profesioniști, alte categorii, PFA, persoane fizice, procedura pe care Guvernul a stabilit-o prevede că, pe baza aceleiași proceduri, și anume o declarație pe proprie răspundere, să se depună solicitări la Agențiile Județene pentru Plăti și Inspecție Socială urmând că pe măsură ce aceste documente se primesc să se efectueze plățile în cuantum de 75% din salariul mediu brut pe țară”, a mai spus Alexandru.

Un aspect important precizat de ministru este faptul că: „Toate aceste solicitări se pot depune online, că să nu ne mai deplasăm la sediile celor două entități”.

Articolul precedentAu fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19
Articolul următorImnul României a răsunat din megafoanele autospecialelor de poliție