Și Mireșu Mare se alătură convoiului de căruțe care ieri a pornit din municipiul de pe malul Tisei spre locul unde s-a înfăptuit Unirea – la Alba Iulia. Azi, convoiul de căruțe a trecut prin Șișești, vatra românească veche în care și-a lăsat amprenta Vasile Lucaciu, un cărturar al Unirii, apoi prin municipiul Baia Mare spre Șomcuta Mare. Între timp, la Mireșu Mare, a avut loc un eveniment dedicat anului Centenarului Marii Uniri.

18 evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia au pregătit autorițile locale din Mireșu Mare pentru a marca acest moment istoric.

”Toate se leagă de cinstirea celor 100 de ani de când România a devenit independentă, de fapt, cea mai importantă pagină din istoria poporului român. Astăzi este această sărbătoare la Căminul Cultural din Mireșu Mare, după care o să depunem coroane de flori în cinstea eroilor căzuți pentru neam și țară. Căminul este plin deși este o zi de lucru și continuă să mai vină persoane care simt și care simt românește. Sunt prezenți toți preoții din comună, intelectualii comunei, cetățenii din comună și nu numai. ”, a declarat primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș.

După evenimentul de azi e la Căminul Cultural din comuna Mireșu Mare, primarul Ioan Mătieș s-a pregătit pentru plecarea spre Alba Iulia.

”În trăsura cu care eu mă voi deplasa la Alba Iulia va veni și domnul președinte Gabriel Zetea și domnul vicepreședinte Doru Dăncuș. Vom porni mâine dimineață din Șomcuta Mare și o să mergem în alai așa cum s-a făcut pe vremuri, până la Alba Iulia”, a mai spus primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentBărbat găsit mort în Râul Săsar
Articolul următorCredențional semnat de primarii maramureșeni în semn de recunoștință față de înaintașii care au înfăptuit Marea Unire